Dacă ne uităm cum arată pe hartă, Bucureștiul ni se dezvăluie ca o făptură fantastică și cameleonică. E ca un Balaur cu aripile întinse din Popești Leordeni până în Otopeni, cu Lacul Cernica precum un ochi albastru pe capul cu corn și cu Lacul Morii  tatuat pe coadă. Ca un animal  bătrân și trecut prin multe, Bucureștiul ne poartă pe toți îngăduitor pe spate. Uneori ne vorbește: în triluri de mierlă, în țipete de pescăruși, în croncănit de ciori, în  zgomot de motoare ambalate, în duduit de picamer, în dangăte de clopot. Alteori, dacă suntem atenți, îl  putem auzi în nopți de vară cum respiră parfumat miros de tei.

Dacă ne-am transforma pentru o clipă în oameni de știință și am încerca să îl definim, să îl aducem cu picioarele pe pământ și să îl fixăm în piuneze ca într-un insectar, am afla că, oricât i-am număra anii și solzii, rănile din războaie și victoriile strălucite, oricât l-am străbate la pas dintr-un capăt într-altul, tot nu am putea să îi aflăm toate chipurile și secretele. Pentru că Bucureștiul se transformă. Neîncetat. Nu vrea nicicum să se lase cunoscut în întregime. Cum am face, cum am drege, Balaurul ne scapă printre degete și ne arată, de fiecare dată când credem că i-am surprins esența, o altă față, diferită de cea pe care o credeam adevărată. E altul de la o zi la alta, de la un anotimp la altul, de la un cartier la altul. De unde să-l apuci?

Mulți viteji au încercat să îi dea de cap Bucureștiului, să afle ce este și cum este și multe povești s-au spus despre el. Ba că este insuportabil, murdar, gălăgios și arogant. Ba că este poetic, senzual și tandru. Ba că este necruțător și că nu e pentru toată lumea. Poate că nimic din toate astea nu este adevărat, poate că toate sunt adevărate. Sau poate că e timpul să tragem aer în piept și să acceptăm că Balaurul e mai mare și mai isteț decât noi. Că nu putem să îl supunem cu forța, ci doar cu binișorul. Poate că e timpul să ne împrietenim cu Bucureștiul. Și să îl iubim, așa cum este. Dar, ca să îl iubim, trebuie să îl îmblânzim, să-i arătăm că ne pasă de soarta lui. Să ne uităm zilnic curioși și îngăduitori la el, să-l ascultăm cu atenție și, mai ales, să îi păstrăm poveștile. Doar așa îl vom îmblânzi. Pentru că, așa cum a spus cândva un scriitor,  «a îmblânzi înseamnă a crea legături» și «nu putem cunoaște decât ceea ce îmblânzim».

Bucureștiul vă așteaptă să-l auziți, să-l ascultați și să-l cunoașteți. Cu bulevardele lui zgomotoase, cu piețele lui colorate, cu casele pe jumătate dărâmate în care cresc copaci, cu tramvaie și metrou, cu palate și dughene, cu oameni de poveste. Poate o să vă pară fioros. Poate o să vă pară copleșitor, poate o să își arate din când în când colții, dar vă promit că sub solzii Balaurului veți găsi pitite sute de secrete și povești necunoscute, povești care abia așteaptă ochii voștri atenți și urechile voastre ascultătoare. Căci pentru fiecare generație orașul îmbracă un alt chip.

Nu rămâne decât să vă luați inima în dinți și să îmblânziți Balaurul. Să aveți răbdare și să îi mângâiați solzii întunecați, să îi vindecați rănile lăsate de timp și de oamenii care au vrut doar să îl stăpânească fără să îl iubească, să îi umpleți amneziile cu imaginația voastră vie. Cu fiecare poveste pe care o veți spune, balaurul va deveni mai puternic și mai prietenos. Astfel, Bucureștiul va supraviețui și poate, cine știe, va intra în legendă.

Vă promit că nu veți regreta o clipă. Urcați în șa și călăriți balaurul!

Victoria Pătrașcu,
scriitoare, fondatoarea a Asociației De Basm