București

În jurul palatului, boierii locuiesc în case risipite la întâmplare. Trăiesc în belșug, cu un amestec de ostentație și nepăsare, printre nenumărate slugi slinoase, iconomi, țigani lăutari ale căror scripci însoțesc cu vaiete lungi scurgerea orelor, punctate de acele „săru-mâinile și picioarele” specifice Orientului.

Boierii au jucat un rol pitoresc și important în formarea Bucureștiului. Păstrând proporțiile, au imitat nobilimea franceză care și-a părăsit castelele, afacerile, puterea efectivă, ca să ocupe la Versailles posturi din ce în ce mai servile; la fel ca Ludovic XIV, hospodarul – Domnitorul – îi pedepsește trimițându-i la moșiile lor. Sosiți de dimineața, boierii îl salută pe stăpân, ducându-și mâna la barbă și la frunte; plecându-și capul ras, cu o șuviță neagră pe creștet peste care poartă un fes roșu, se înghesuie în jurul lui Vodă și, ca să-l cruțe de orice efort, îl ridică ținându-l pe sub braț, ca pe o păpușă enormă; transpirând enorm, îl duc, fără ca nobilele lui picioare să atingă podeaua, până la tronul cu spătar înalt, aurit, în stil italian. Când domnul merge undeva în vizită, fiii de boieri aflați în slujba lui îl duc pe brațe de-a lungul ulițelor noroioase, iar când ajung la destinație îl lasă jos, spunându-i: „Prag, Măria Ta.”

Fragment din volumul București, de Paul Morand, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, 2015

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

București

În jurul palatului, boierii locuiesc în case risipite la întâmplare. Trăiesc în belșug, cu un amestec de ostentație și nepăsare, printre nenumărate slugi slinoase, iconomi, țigani lăutari ale căror scripci însoțesc cu vaiete lungi scurgerea orelor, punctate de acele „săru-mâinile și picioarele” specifice Orientului.

Boierii au jucat un rol pitoresc și important în formarea Bucureștiului. Păstrând proporțiile, au imitat nobilimea franceză care și-a părăsit castelele, afacerile, puterea efectivă, ca să ocupe la Versailles posturi din ce în ce mai servile; la fel ca Ludovic XIV, hospodarul – Domnitorul – îi pedepsește trimițându-i la moșiile lor. Sosiți de dimineața, boierii îl salută pe stăpân, ducându-și mâna la barbă și la frunte; plecându-și capul ras, cu o șuviță neagră pe creștet peste care poartă un fes roșu, se înghesuie în jurul lui Vodă și, ca să-l cruțe de orice efort, îl ridică ținându-l pe sub braț, ca pe o păpușă enormă; transpirând enorm, îl duc, fără ca nobilele lui picioare să atingă podeaua, până la tronul cu spătar înalt, aurit, în stil italian. Când domnul merge undeva în vizită, fiii de boieri aflați în slujba lui îl duc pe brațe de-a lungul ulițelor noroioase, iar când ajung la destinație îl lasă jos, spunându-i: „Prag, Măria Ta.”

Fragment din volumul București, de Paul Morand, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, 2015

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

București

În jurul palatului, boierii locuiesc în case risipite la întâmplare. Trăiesc în belșug, cu un amestec de ostentație și nepăsare, printre nenumărate slugi slinoase, iconomi, țigani lăutari ale căror scripci însoțesc cu vaiete lungi scurgerea orelor, punctate de acele „săru-mâinile și picioarele” specifice Orientului.

Boierii au jucat un rol pitoresc și important în formarea Bucureștiului. Păstrând proporțiile, au imitat nobilimea franceză care și-a părăsit castelele, afacerile, puterea efectivă, ca să ocupe la Versailles posturi din ce în ce mai servile; la fel ca Ludovic XIV, hospodarul – Domnitorul – îi pedepsește trimițându-i la moșiile lor. Sosiți de dimineața, boierii îl salută pe stăpân, ducându-și mâna la barbă și la frunte; plecându-și capul ras, cu o șuviță neagră pe creștet peste care poartă un fes roșu, se înghesuie în jurul lui Vodă și, ca să-l cruțe de orice efort, îl ridică ținându-l pe sub braț, ca pe o păpușă enormă; transpirând enorm, îl duc, fără ca nobilele lui picioare să atingă podeaua, până la tronul cu spătar înalt, aurit, în stil italian. Când domnul merge undeva în vizită, fiii de boieri aflați în slujba lui îl duc pe brațe de-a lungul ulițelor noroioase, iar când ajung la destinație îl lasă jos, spunându-i: „Prag, Măria Ta.”

Fragment din volumul București, de Paul Morand, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, 2015

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Scroll to Top