Craii de Curtea-Veche

Se auzeau trâmbițări, treceau pompierii. Băiatul care ne slujise ne spuse că nu fusese mai nimic: se aprinsese un coș lângă biserica Curtea-Veche, dar fusese stins înainte să sosească tulumbele. Unii dintre meseni, fiind stăpânii sau chiriașii caselor din partea locului, fiecare își pierduse sărita, la gândul că s-ar fi putut întinde și la el focul, atât de amenințător în acele ulițe strâmte, cu clădiri lipite una de alta.

Se deschise vorba despre Curtea-Veche, căreia fără biserica cu turlă verde ce-i poartă numele i-ar fi pierit până și amintirea. Cu priceperea-i cunoscută, Pașadia ne înșiră cam tot ce știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. Nimic de seamă pe cât părea. Ca întreg târgul, Curtea fusese arsă și rezidită de numeroase ori, și trebuie să fi acoperit o arie întinsă, rămășițe de temelii boltite găsindu-se în întreaga mahala, de pildă, sub birtul unde ne aflam.

Fragment din romanul Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1988

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Craii de Curtea-Veche

Se auzeau trâmbițări, treceau pompierii. Băiatul care ne slujise ne spuse că nu fusese mai nimic: se aprinsese un coș lângă biserica Curtea-Veche, dar fusese stins înainte să sosească tulumbele. Unii dintre meseni, fiind stăpânii sau chiriașii caselor din partea locului, fiecare își pierduse sărita, la gândul că s-ar fi putut întinde și la el focul, atât de amenințător în acele ulițe strâmte, cu clădiri lipite una de alta.

Se deschise vorba despre Curtea-Veche, căreia fără biserica cu turlă verde ce-i poartă numele i-ar fi pierit până și amintirea. Cu priceperea-i cunoscută, Pașadia ne înșiră cam tot ce știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. Nimic de seamă pe cât părea. Ca întreg târgul, Curtea fusese arsă și rezidită de numeroase ori, și trebuie să fi acoperit o arie întinsă, rămășițe de temelii boltite găsindu-se în întreaga mahala, de pildă, sub birtul unde ne aflam.

Fragment din romanul Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1988

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Craii de Curtea-Veche

Se auzeau trâmbițări, treceau pompierii. Băiatul care ne slujise ne spuse că nu fusese mai nimic: se aprinsese un coș lângă biserica Curtea-Veche, dar fusese stins înainte să sosească tulumbele. Unii dintre meseni, fiind stăpânii sau chiriașii caselor din partea locului, fiecare își pierduse sărita, la gândul că s-ar fi putut întinde și la el focul, atât de amenințător în acele ulițe strâmte, cu clădiri lipite una de alta.

Se deschise vorba despre Curtea-Veche, căreia fără biserica cu turlă verde ce-i poartă numele i-ar fi pierit până și amintirea. Cu priceperea-i cunoscută, Pașadia ne înșiră cam tot ce știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. Nimic de seamă pe cât părea. Ca întreg târgul, Curtea fusese arsă și rezidită de numeroase ori, și trebuie să fi acoperit o arie întinsă, rămășițe de temelii boltite găsindu-se în întreaga mahala, de pildă, sub birtul unde ne aflam.

Fragment din romanul Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1988

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Scroll to Top